---
title: Cum se activează 2FA pentru Webmail
description: "Autentificarea cu doi factori (2FA - Two-Factor Authentication) este mult mai sigură decât autentificarea bazată doar pe parolă. Utilizatorii vor trebui să instaleze o aplicație și să o folosească de fiecare dată când se conectează la Webmail. Pentru a asigura…"
url: "https://www.host-age.ro/kb/securitate/cum-se-activeaza-2fa-pentru-webmail/"
updated: "2025-04-03"
category: Securitate
---

# Cum se activează 2FA pentru Webmail

Autentificarea cu doi factori (2FA - Two-Factor Authentication) este mult mai sigură decât autentificarea bazată doar pe parolă. Utilizatorii vor trebui să instaleze o aplicație și să o folosească de fiecare dată când se conectează la Webmail.

Pentru a asigura securitatea contului de e-mail, poți activa autorizarea în doi factori (2FA) din Webmail cu ajutorul aplicației gratuite [Google Authenticator](https://support.google.com/accounts/answer/1066447?hl=ro) disponibilă pentru [iOS](https://apps.apple.com/ro/app/google-authenticator/id388497605) și [Android](https://play.google.com/store/apps/details?id=com.google.android.apps.authenticator2&hl=ro).

Mai întâi, conectează-te la Webmail și dă clic pe butonul **Two-Factor Authentication**.

![Activarea Two-Factory Authentication pentru Webmail](https://www.host-age.ro/wp-content/uploads/2024/01/2FA-Webmail-cPanel-1.png)

*Dacă la accesarea Webmail-ului ești direcționat în contul de e-mail, dă clic pe **Webmail Home** ca să ajungi în pagina cu setări a contului.*

![Accesarea Webmail Home](https://www.host-age.ro/wp-content/uploads/2024/01/2FA-Webmail-cPanel-2.png)

În această pagină dă clic pe butonul **Set Up Two-Factor Authentication**.

![Activarea 2FA pentru Webmail](https://www.host-age.ro/wp-content/uploads/2024/01/2FA-Webmail-cPanel-3.png)

Deschide aplicația **Google Authenticator** de pe telefon, scanează codul QR de pe ecran iar aplicația va genera un cod de șase cifre pe care trebuie să-l introduci la **Pasul 2** rubrica **Security Code**.

![Scanarea codului QR pentru activarea 2FA pt. Webmail](https://www.host-age.ro/wp-content/uploads/2024/01/2FA-Webmail-cPanel-4-910x1024.png)

După configurarea cu succes a autentificării 2FA, vei vedea următorul mesaj.

![Activarea 2FA pentru Webmail realizată cu succes](https://www.host-age.ro/wp-content/uploads/2024/01/2FA-Webmail-cPanel-5.png)

De acum înainte, la accesarea Webmail-ului ți se va cere introducerea codului de șase cifre generat de către aplicația Google Authenticator.

![Form 2FA pentru webmail](https://www.host-age.ro/wp-content/uploads/2024/01/2FA-Webmail-cPanel-6.png)
